Strategii de conducere a afacerilor (eseu)

http://insight.adplightspeed.com

Autori: Diana-Sandra Pop, Victor Ciobanu

Strategiile de afaceri se concentrează pe îmbunătățirea poziției competitive a companiei, ori a unei unități de business de produse sau servicii, dintr-o industrie sau un segment de piață specific în care compania activează. Strategiile de conducere a afacerilor pot fi competitive (luptând contra tuturor competitorilor pentru avantaj) și/sau cooperative (conlucrând împreună cu o companie sau mai multe pentru a obține avantaj împotriva altor competitori). Indiferent de strategia pe care o adoptă managementul unei organizații, finalitatea acesteia trebuie să fie obținerea de avantaj concurențial.

Michael Porter propune două strategii competitive generice pentru depășirea altor companii într-o industrie specifică. Aceste strategii sunt denumite generice deoarece ele pot fi implementate de orice organizații, indiferent de tipul sau mărimea lor, chiar și de organizații non-guvernamentale. Aceste strategii sunt:

1. Strategia costului/prețului redus – reprezintă abilitatea companiei de a proiecta, produce și vinde un produs comparabil mai ieftin decât competitorii săi. Atunci când se urmărește construirea de avantaj concurențial cu ajutorul prețurilor, se propune o ofertă a cărei valoare percepută de client este comparabilă cu cea a concurenței, dar la preț inferior. O strategie de preț se poate obține prin economie de scară, putere de negociere cu furnizorii pentru obținerea unor prețuri mult mai bune la achiziții decât concurența, și prin efectul de experiență;
2. Strategia de diferențiere – abilitatea companiei de a furniza o valoare unică și superioară cumpărătorului în termeni de calitate, caracteristici speciale și servicii post-vânzare pentru produs.

Mai departe Porter menționează că avantajul competitiv al unei firme într-o industrie depinde și de sfera sa competitivă (competitive scope), adică de lărgimea țintei de piață a companiei. Altfel spus, strategia companiei poate viza o piață de masă, sau o nișă a pieței. Prin combinarea celor 2 tipuri de piețe-obiectiv cu cele 2 strategii competitive, rezultă 4 variații de strategii generice ce pot fi aplicate de o companie. Acestea sunt:

1. Leadership de cost – reprezintă o strategie competitivă de costuri mici ce vizează o piață largă, de masă, și care necesită o construcție agresivă de facilități la scară eficiente, prin minimizarea costurilor în toate domeniile: cercetare-dezvoltare, producție, distribuție, etc;
2. Diferențierea are ca scop o piață largă, de masă, și implică crearea unui produs sau serviciu  care este perceput în cadrul industriei ca fiind unic;
3. Cost focus – este o strategie competitivă de costuri mici, în care compania se focusează pe un anumit grup de cumpărători sau pe o anumită piață geografică, cu excluderea altora. În utilizarea strategiei Cost Focus, compania urmărește un avantaj de cost în segmentul său țintă;
4. Diferențiere focusată – ca și Cost focus, se concentrează pe un grup particular de cumpărători, pe un segment de linie de produse sau pe o piață geografică. În realizarea acestei strategii, compania urmărește diferențierea pe un segment de piață țintă.

În obținerea unui avantaj competitiv într-o industrie, o companie poate utiliza și strategii cooperative, conlucrând cu alte firme. Există două tipuri generale de strategii cooperative:

1. Înțelegerea secretă (collusion) – reprezintă cooperarea activă a firmelor dintr-o industrie de a reduce producția și a ridica prețurile, cu scopul de a ocoli legea economică naturală a cererii și ofertei. Înțelegerea poate fi explicită, caz în care firmele cooperează prin comunicare directă și negociere, sau tacită, caz în care companiile cooperează indirect printr-un sistem informal de semnale. Înțelegerea explicită este ilegală în majoritatea țărilor și în zonele de comerț liber, ca de exemplu Uniunea Europeană;
2. Alianțele strategice – reprezintă un acord de cooperare pe termen lung între 2 sau mai multe companii independente care se angajează în activități comerciale pentru un câștig economic comun. Alianțele dintre companii au devenit o chestie obișnuită în  afacerile moderne.

Concluzii:

Cercetând tema aleasă, putem spune că orice companie poate alege între 2 tipuri de strategii de conducere a afacerilor: cooperativă și/sau competitivă. În cazul strategiilor cooperative, o companie poate miza pe înțelegeri secrete, care însă poartă un risc crescut, deoarece, de regulă, sunt ilegale, sau poate forme alianțe strategice cu alți competitori. În cazul strategiilor competitive, orice companie, în dependență de piața țintă pe care o au, poate utiliza ori strategii de costuri mici (Leadership Cost sau Cost Focus), ori strategii de diferențiere (simplă sau focusată). Indiferent de strategia pe care o va utiliza compania, aceasta trebuie să contribuie la îmbunătățirea poziției competitive a firmei.

Bibliografie:

Wheelen Thomas, Hunger David. Strategic Management and Business Policy toward Global Sustainability. Pearson Education, 13th Edition, 2012.