Catedra militară
M-am hotărît anul acesta să fac catedra militară. Toată săptămîna trecută am aşteptat ca să apară măcar un anunţ în universitate în legătură cu înscrierea la catedra militară, crezînd că cum apare anunţul începe şi procesul de înscriere la catedră.
Luni însă aflu că ziua dată este ultima de înscriere şi că marţi, adică azi, se încep deja lecţiile "milităreşti". Se pare că conducătorii facultăţii nu s-au mai ostenit ca în anii precedenţi să posteze vreun anunţ legat de înscrierea la catedra militară. Rău.
Aşa că ieri rapid împreună cu un coleg am "şters-o"după lecţii la blocul 5 al USM. Aici dintîi de toate am memorizat toate actele necesare pentru înscriere, apoi am întrebat la catedră până cînd se mai poate de înscris (pînă vinerea de săptămâna asta inclusiv).
La final, preţul. Am rămas stupefiat cînd ni s-a spus că contractul e de 1700 lei. Adică din 2002-2003 de cînd s-a înfiinţat catedra militară contractul era stabil de 1350 lei, iar anul acesta s-a ridicat tam-nisam la 1700 lei. Asta în condiţiile în care şi taxele de studii la universitate au fost mărite substanţial.
Păi ce se întîmplă anul acesta oare că toate preţurile cresc??? Inundaţiile? Sau poate comuniştii îşi simt obştescul sfîrşit (în 2009) şi special ridică toate preţurile ca să fure îndoit în anul care le-a mai rămas? Mi-e scîrbă de asta.
Puţin demoralizat (familia mea se află într-o situaţie financiară mai grea anul acesta), m-am pornit acasă. Pe drum colegul meu mi-a argumentat că merită de făcut catedra militară şi că va fi interesant şi util din punctul de vedere al experienţei, ceea ce mi-a mai ridicat dispoziţia şi motivaţia.
Astăzi aducem toate documentele şi ne înscriem la catedră. Aici trebuie să dăm 25 lei pentru a face o poză. La afirmaţia noastră că avem acasă poze ni se spune că ele trebuie să fie deosebite, tăiate în colţ special pentru ştampilă. Ce justificare tîmpită! Parcă nu se poate de pus ştampilă pe poze obişnuite şi parcă nu s-ar mai fi făcut aşa ceva mai înainte!
Dar birocraţia e birocraţie, aşa că am dat banii (pentru foto).
Apoi la 14.20 am avut I lecţie cu instructorul nostru militar. Un om care mi-a părut de treabă, disciplinat, exigent, dar nu fioros. Impresie pozitivă. La întrebarea despre controlul medical, ne-a răspuns că acesta poate avea loc şi în decembrie (adică nu e o dată prestabilită pentru el) şi că trebuie să achităm 108 lei pentru a-l efectua. Şi eu naivul care credeam că achitînd acei 1700 lei achitam totul: şi poza aia "specială" de 25 lei, şi controlul ăla medical.
Oare ce cheltuieli neprevăzute au să mai apară ulterior, mi-e interesant? Pentru că tare aş vrea să fiu pregătit moral de înainte...
Victore, n-ai ce face cu banii? Parcă la anii tăi nu mai rişti armata, ce te-a apucat! Mai bine cu aşa bani fondai o asociaţie pacifistă şi erai scutit pe motiv de convingeri. În plus, mai şi ajutai pe alţi tineri să evite sclavagismul degradant de un an.
RăspundețiȘtergereDincontra, pînă la vîrsta de 26 de ani risc armata, ceea ce înseamnă că dacă anul viitor termin universitatea (ciclul I), voi fi înrolat cu sau fără dorinţa mea în armata naţională.
RăspundețiȘtergereDar mai bine fac 4 luni catedra militară, unde voi avea mai mult lecţii teoretice, decît un an întreg să fiu fugărit în armată. Plus că ca experienţă nu cred să-mi strice, dincontra, sper să mă ajute şi maturizeze.
Armata te face bărbat! Spun persoanele ce lucrează în domeniul acesta. E just in opinia mea.
RăspundețiȘtergereApreciez tinerii care cel putin fac catedra militara. E nevoie sa fim educati in spiritul apararii patriei si a pamantului natal.
In SUA, armata inseamnă o mândrie pentru tineri. Ce-i drept, aceștia sunt și scutiți de multe taxe și au posibilitatea de a-și face o carieră profesionistă, ceea ce la noi este mai puțin posibil.
"Armata te face bărbat" - cred mai mult că e o prejudecată, decît un adevăr. Mi-e greu însă să explic de ce...
RăspundețiȘtergereDar catedra militară cred că merită s-o faci, nu din cauza că ai deveni mai bărbat sau patriot, ci din cauza experienţei care o capeţi. Plus că dacă nu o faci ai putea mai multe să pierzi mai tîrziu...
ia vezi ce te aşteaptă :)))
RăspundețiȘtergerehttp://paul.ziarulstrazii.com/2007/12/08/militar-la-armanta/
"imi pare rău" spuse Paul şi şi-a scos pălăria :D
Ce să-i faci? Prin greutăţi la stele :D
RăspundețiȘtergereCând aud de armată și catedra militară mă bucur mai mult decât oricând că sunt femeie... :D
RăspundețiȘtergereSi femeile aleg sa faca armata nu fortat dar care trece de examen o face
ȘtergereHm... păi şi fetele pot face catedra militară, şi chiar am în grupa mea de la catedră în jur de 7-10 fete.
RăspundețiȘtergereŞi chiar după primele 2 zile de catedră militară ţi-aş spune că disciplinele sunt chiar destul de interesante:).
nu cred că pentru a fi bărbat adevărat e nevoie neapărat să treci prin armată, totuşi e un plus de experienţă şi, cum e în cazul tău, un plus de cheltuieli ! :)
RăspundețiȘtergereDa, un plus de cheltuieli e la sigur :(
RăspundețiȘtergereSalut! Eu sunt din România şi nu ştiu cum e cu catedra militară, dar aş vrea să ştiu. La noi s-a desfiinţat serviciul militar obligatoriu acum cîţiva ani, înainte să intrăm în NATO.
RăspundețiȘtergereTudor, dacă voi avea timp liber, momente de inspiraţie şi ceva întîmplări mai neobişnuite, promit să mai scriu despre catedra militară din RM. ;)
RăspundețiȘtergereOameni dragi, care ma poate ajuta si pe mine.
RăspundețiȘtergereSunt moldovean, dar is student la facultate in Romania. Acu 3 zile am aflat de la un coleg din Moldova ca daca vrei sa scapi de armata dupa universitate, poti face catedra militara in timpul studiilor, cum a zis si Victor 4 sau 6 luni.
Deci problema,oare eu ca moldovean pot face catedra aceasta militara in Romania si sa arat acel certificat la ai nostri ca sa nu ma caute dupa universitate.
Sau trebuie obligatoriu in Moldova.
Multumesc anticipat, si Victor iti urez succes si barbatie :).
Anonim: Este imposibil. Nu se permite deloc să faci catedra militară în alt stat, e obligatoriu numai în RM. Îmi pare rau, dar asa e situaţia.
RăspundețiȘtergereMerci pentru încurajări!
Numai cine nu este invatat cu munca fizica, munca cinstita, ma refer in primul rand la cei care au fost tinuti in puf de parinti, poate spune ca armata este degradanta. Si acasa la tine trebuie sa faci curatenie, mancare, sa mentii ordinea, sa muncesti ca sa traiesti. De aceea, eu spun ca armata ar trebui facuta de toti baietii. Cu siguranta te cladeste pentru viata.
RăspundețiȘtergereHm, Gheorghe, la început am crezut că vorbeşti de mine, pentru că eu însumi personal nu sunt învăţat cu munca fizică şi am fost alintat de părinţi :D ; dar totuşi am fost învăţat să preţuiesc munca cinstită şi dreptatea ;).
RăspundețiȘtergereArmata poate fi sau nu degradantă în dependenţă de fiecare individ care a trecut-o: unul poate să sfîrşească dezumanizat, înrăit şi prostit de ea, altul mai întărit şi disciplinat.
În privinţa la curăţenie, ordine acasă - sunt total de acord.
Dar că armata ar trebui făcută de toţi băieţii - nu cred, pentru că pe mulţi armata îi dezclădeşte (distruge) sau chiar îi trimite în pământ în sensul direct al cuvântului. Fiecare suntem diferiţi, şi nu toţi suntem făcuţi pentru a fi războinici sau militari. Plus că multe calităţi "bărbăteşti" pot fi căpătate şi prin alte metode. Desori bărbaţi care nu au făcut armata pot să fie mai disciplinaţi şi curajoşi decît cei care au făcut-o. Şi viceversa, desigur.
Salut, imi spune cineva cu experienta pina la ce virsta o persoana este obligata sa faca serviciul militar si in cazul in care nu-l face ce act primeste?
RăspundețiȘtergerela ce oră se încep lecţiile, şi cîte pe săptămînă? Mulţumesc anticipat
RăspundețiȘtergereSunt ore de la amiază (14.20), precum şi seara (după 17.00) - singur alegi unde te înscrii. Cîte 2 lecţii pe zi, de 3 ori pe săptămână.
RăspundețiȘtergereas vrea si eu sa fac catedra militara de cite ori pe saptamina,si de la ce ora si de ce asa de vreme sa inceput parca in ianuarie a doua repriza :) asa am auzit de la prieteni
RăspundețiȘtergerecare zile ale saptaminii se fac orele?si cit dureaza cursurile?multumesc anticipat
RăspundețiȘtergerecine stie la ASEMcindse incepe catedra militara
RăspundețiȘtergereLa ASEM nu am idee - eu am făcut la USM. Îmi pare rău.
RăspundețiȘtergereOrele la USM se făceau marţi, miercuri şi vineri, şi durează 80 minute. Catedra ţine 4 luni. Există catedră militară din toamnă, există şi în al 2 semestru, din ianuarie.
care este daresa catedrei militare de la universitatea de stat din moldova
RăspundețiȘtergeresi ce documente tre de depus? vreau de acum din februarie s-o fac.cu timpul nustiu cum voi reusi ca sunt in schimbul 2 la universitate...totusi,ce documente tre de depus ;)
RăspundețiȘtergerela creanga de cind incepe depunerea actelor?
RăspundețiȘtergereUltimul anonim:
RăspundețiȘtergereCatedra militară? De la începutul lunii septembrie.
Superb!!! mi-a placut informatia, mersi, chiar am si citit comentariile, desigur citi oameni , atitea si pareri, eu sint domnisoara si tot doresc sa fac catedra militara, daca in prima jumatate a anului deja nu mai reusesc, merg din luna septembrie. Ceva nou, experienta, disciplina, si de asemenea unele avantaje pentru angajare in cimpul muncii !!!
RăspundețiȘtergereEu am absolvit deja Catedra Militara a Universitatii Tehnice din Moldova in anul 2010, blocul de la Botanica (Urbanism si Arhitectura) si am ramas impresionata de orele care s-au predat, de atirnarea profesorilor fata de viitorii aparatori ai patriei, de uniforma militara ce am purtato pe intreaga perioada de studii si de experientele acumulate. Ca profesor l-am avut pe d-nul colonel Iacob Anghel, domeniul Infanterie. Recomand tuturor!
RăspundețiȘtergereCatre Victor....Am 18 ani si ma numec victor si eu ..si ca multi dintre tineri nu as vrea armata ..si stiu ca a face catedra militara este un mijloc de a scapa ..as vrea sa te intreb ce documente trebuiesc depuse si daca as putea si sa lucrez oficial si sa invat ?Cam citi bani imi trebuiesc in total pentru a invata catedra militara?...Mersi mult..astept raspuns
RăspundețiȘtergereSalut Victor,
Ștergeresoluția, probabil, ar fi să te înscrii la universitate. Cei care studiază la universitate nu mai sunt chemați, după terminarea liceului, la armată. Totodată, fiind student, vei avea și șansa de a face și catedra militară, iar odată facută, nu vei mai fi chemat niciodată în armată.
Catedra militară, pe timpul meu, costa 1700 lei. Acum, intuiesc că e peste 2 mii lei.
În timpul când înveți (la universitate), poți face și studii, poți și lucra. Legal nu îți este interzis acest lucru, însă deja depinde de tine cât de capabil ești să poți fugi după doi iepuri. Ti-aș recomanda mai degrabă să lucrezi part-time în timpul studiilor universitare.
Toate cele bune!
eu acum invat la skoala profesionala si as putea dupa scoala asta sa invat catedra militara ?
ȘtergereNu știu. Din câte știu, nu. Dar cel mai bine ar fi să te adresezi la o catedră militară a unei universități și să întrebi precis: poate se acceptă.
ȘtergereSalut Victor. Răspunde-mi te rog la o întrebare. Sunt deja anul 3 la universitate si n-am facut catedra militara deoarece am auzit ca deja nu te mai i-au la armata dupa ce termini universitatea. E corect?
RăspundețiȘtergereMultumesc
Salut Dumitru.
ȘtergereAsta am auzit și eu pe vremea mea. Argumentul ar fi că cei de la armată au destui tineri de 18 ani pe care îi iau în armată, astfel încât ei nu se mai uită la cei cu vârstă mai mare, și cu studii superioare. Uită de ăștia.
Dar din punct de vedere al legii, nu știu cum e: dacă mai au dreptul să-i cheme la armată pe cei cu studii superioare, dar fără catedra militară făcută, sau nu.
Salut Victor ! Am si eu o intrebare,daca imi fac studiile in Romania (defapt le termin acum peste o luna) as putea din toamna sa fac catedra?
RăspundețiȘtergereNu. Pentru a putea face catedra, trebuie sa fii student (nu cu studii finalizate) si inscris la o universitate din RM.
ȘtergereBuna seara victor eu am asa o intrebare la tine eu vreau sa ma incadrez in catedra mililitara eu cu 12 clase pot sa ma incadrez su nu?
RăspundețiȘtergereNu poți. Trebuie obligatoriu să fii student.
Ștergerepot sa aflu ce studii trebuie sa fak ca sa intru la catedra?
Ștergeretrebuie numaidecit la universitate sau pot si la colegiu sa fiu studenta?
ȘtergereDin câte știu eu, doar cei înmatriculați la universitate pot să se înscrie la catedra militară. Nu contează studiile, pot fi oricare: de la științe politice la fizică, sau agricultură, nu contează deloc ce specialitate faci. Principalul e să fii student la o universitate din Moldova.
ȘtergereLa catedra militară sunt admişi cetăţenii Republicii Moldova,studenţi ai instituţiilor de învăţămînt superior sau absolvenţii instituţiilor date pînă la vîrsta de 32 ani. Nu contează în care ţară faci studiile sau ai absolvit. Principal este ca în perioada studiilor să poţi frecventa lecţiile.
RăspundețiȘtergereMulțumim pentru informații. Foarte utile.
Ștergerevictor am vrut sa te intreb..e posibil sa faci catedra in anu 4 la colegiu sau dupa ce termini colegiu
RăspundețiȘtergereSalut Ion. Nu știu. Din cîte cunosc poți face catedra doar dacă ești student la o universitate. Nu știu dacă și cei care învață la colegiu pot să o facă.
Ștergeresalut eu is studenta la USM facultaea de chimie si tehnologie chimica cum pot afla daca in luna februarie o sa fie cursuri precum nam lectii in blocu 5 nus la curent cu asa informatii si anunturi unde pot sa ma duc sa depun documentele si e vrio problema daca eu nam un an de la operatie sau nu se ia in consideratie?
RăspundețiȘtergere