Postări

Se afișează postări cu eticheta respect

Respectul față de cei mai în vârstă - o tâmpenie

Imagine
http://sorinalukacs.wordpress.com Una din cele mai mari tâmpenii inventate de omenire este respectul (și de-aici obligația socială de a asculta) de cei mai în vârstă . Însă cel mai trist e faptul că tinerii care au fost discriminați prin această metodă ajung și ei să îi discrimineze pe cei mai tineri decât ei, cerându-le respect și ascultare. Adică exact ca oamenii ăia care au fost bătuți de părinți în copilărie, și care ajung la fel să se comporte cu copiii lor. Sindrom de turmă , sau semn evident de prostie și mediocritate. Să explic: nici un om nu își alege sexul, rasa, părinții, naționalitatea, etc. la născare. Astfel încât discriminarea pe aceste principii este strict interzisă. La fel, nici un om nu își alege momentul nașterii .  Astfel că dacă eu m-am născut în 1987 iar altul în 1970, asta nu-i dă nici un drept acelei persoane să se considere superioară față de mine, și să îmi ceară să îl respect și să-l ascult. Iar dacă o face, îmi arată că este un prost și capătă ...