Despre lideri
http://www.theguardian.com Săptămâna trecută am prezentat la universitate o lucrare despre lideri. Este un subiect care mă interesează de demult, și despre care încă mai caut să aflu, neavând o concepție clar definitivată. În continuare îmi voi expune ideile, dilemele și concluziile. Primul aspect, dar și problemă, ar ține de definirea termenului de lider. Majoritatea percep cuvântul lider ca ceva pozitiv, însă istoria ne oferă exemple și de lideri negativi: Hitler, Stalin, Mussolini. Dilemă: este un lider o persoană obligatoriu bună/pozitivă, sau poate fi și una negativă ? Doi la mână, azi practic orice conducător este considerat a fi un lider, existând o confuzie între acești termeni . Liderul Putin, liderul nord-coreean Kim Jong-un, liderul american Obama - e corect să denumim orice conducător de țară sau de o organizație/grup drept lider? Nu cred, însă lumea de azi consideră altfel.